Deja a intrat în obicei ca anumiţi lideri ai scenei publice din Republica Moldova să iasă la rampă, de cîte ori au prilejul, să aducă acuzaţii şi jigniri Bisericii Ortodoxe din Moldova. Vă vom prezenta, în continuare, mai mulţi activişti implicaţi în acest act de trădare al românismului autentic prin denigrarea Credinţei Strămoşeşti.
Vom începe cu numărul de joi, 8 septembrie 2005 al publcaţiei „Literatura şi Arta”. Făcînd un elogiu „Mitropolitului Antonie” editorialistul săptămînalului – domnul Nicolae Dabija, ne uimeşte cu cunoştinţele sale de istorie recentă şi nu numai. De pildă „cînd şi-a rostit discursul (mitropolitului Antonie – n.a ), un grup de studenţi de la Facultatea de teologie din Chişinău s-a ridicat de pe locurile lor şi a părăsit demonstrativ sala. Era începutul anului 1991, cu mult înainte de reactivarea Mitropoliei Basarabiei. Mi s-a făcut ruşine de acei „derbedei în sutane” ” spune autorul evitînd să spună că,de fapt în 1991 rector al acestei instituţii era protoiereul Petru Buburuz – unul din liderii de azi ai „Mitropoliei Basarabiei”. Aş ruga să-mi mai zică unde a auzit domnia sa ca preoţii moldoveni sau ruşi „îi intoxică cu argumente de genul cu „biserica românească este una străină de neamul nostru, biserica noastră fiind cea a tuturor ruşilor”. Îmi pare rău să o spun dar domnia sa minte cu neruşinare.
Pe această cale ţinem să amintim că Biserica Ortodoxă niciodată nu a fost a „lui Vladimir”, a „Patriarhului rus – Alexei al II-lea al Moscovei” sau a Preafericitului Teoctist din contra este Biserica tuturor creştinilor şi mai presus de aceasta este Biserica Domnului nostru Iisus Hristos – fondatorul acesteia. În plus să înţelegem că autorul are ceva personal cu mitropolitul Vladimir, de aceea îl acuză la modul personal.
Autorul articolului îşi pune o întrebare pe care o atribuie (din lipsă de bun simţ) şi răposatului ierarh Antonie: „cum de se mai menţine un URSS bisericesc ?”. La astfel de întrebări rămînem nu numai şocaţi, dar mai ales, indignaţi. De la fondarea lui URSS-ul a prigonit constant Biserica. Statul sovietic era profund ateist. Biserica a rezistat mai mult de şaptezeci de ani graţie creştinilor ortodocşi din fosta Uniune care a îndurat, din plin, prigoanele sălbatice. A afirma că aceştia formau „URSS-ul bisericesc” este cea mai mai mare jignire adusă martirilor regimului totalitar sovietic printre care au fost părinţi, bunei şi străbunei de-ai noştri.
În continuare, într-un mod peiorativ, indirect, acesta calomniază toată Biserica Lupătoare, repet, care a luptat, şi nu a colaborat cu fostul regim: „Din păcate cei 60 de ani de robie comunistă a pervertit sufletele multor basarabeni, inclusiv ale acelor studenţi teologi, dar şi ale multor preoţi care cred sincer că Biserica Rusă face de gardă în anticamera Mîntuitorului, de dînsa depinzînd cine va fi primit în audienţă la Tatăl Ceresc şi cine nu, că celelalte popoare pot comunica cu Cel de Sus doar prin intermediul Moscovei.” Ce „anticameră” ce „audienţă” vede domnul Dabija – numai el ştie.
„Ortodoxia noastră e latină, pe cînd ortodoxia rusă e slavonă” – o nouă teologie îşi face apariţia în Basarabia. Dar nu este nimic original – seamănă mai mult cu o erezie. Biserica primară după Schisma din 1054 s-a despărţit în Biserica, Apuseană, Catolică – de rit latin şi cea Răsăriteană, Ortodoxă – de rit grecesc şi nu „slavon”. Referinţa la o „ortodoxie latină” seamănă mai mult la uniatismul ucrainean sau greco-catolicismul românesc primul ierarh al căruia, cu întreaga lui suită a fost anatemizat încă în secolul XVII.
Lasă un comentariu